Scroll to navigation

ANACRONTAB(5) Manualul utilizatorului Anacron ANACRONTAB(5)

NUME

/etc/anacrontab - fișierul de configurare pentru anacron

DESCRIERE

Fișierul /etc/anacrontab descrie sarcinile de lucru controlate de anacron(8). Liniile sale pot fi de trei feluri: linii de descriere a sarcinilor, atribuiri de mediu sau linii goale.

Liniile de descriere a sarcinilor sunt de una dintre aceste două forme:


perioada întârzierea identificator-sarcină comanda


@nume-perioadă întârzierea identificator-sarcină comanda

perioada este specificată în zile, întârzierea în minute. identificator-sarcină poate conține orice caracter care nu este gol, cu excepția barelor. Este folosit pentru a identifica sarcina în mesajele «anacron» și ca nume pentru fișierul de marcaj de timp al sarcinii. comanda poate fi orice comandă de shell. Câmpurile pot fi separate de spații libere sau de tabulatoare. În prezent, nume-perioadă poate fi definit doar ca fiind lunar. Acest lucru va asigura că lucrările sunt rulate doar o dată pe lună, indiferent de numărul de zile din această lună sau din luna precedentă.

Liniile de atribuire a mediului sunt de forma:


VAR = VALOARE

Spațiile din jurul lui VAR sunt eliminate. Nu sunt permise spații în jurul lui VALOARE (cu excepția cazului în care doriți ca acestea să facă parte din valoare). Atribuirea are efect de la următoarea linie până la sfârșitul fișierului, sau până la următoarea atribuire a aceleiași variabile.

Liniile goale sunt fie linii goale, fie linii care conțin doar spații albe, fie linii cu spații albe urmate de un „#” urmat de un comentariu oarecare.

Puteți continua o linie pe linia următoare, terminând-o cu un caracter „\”.

CONSULTAȚI ȘI

anacron(8)

Fișierul Anacron README.

AUTOR

Itai Tzur <itzur@actcom.co.il>

În prezent întreținut de Lance Lin <lq27267@gmail.com>.

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

11 iulie 2004 Pascal Hakim