Scroll to navigation

sane-hp5400(5) SANE: „Scanner Access Now Easy” sane-hp5400(5)

NUME

sane-hp5400 - controlorul SANE pentru scanerele Hewlett-Packard 54XX

DESCRIERE

Biblioteca sane-hp5400 implementează un controlor SANE (Scanner Access Now Easy) care oferă acces la următoarele scanere plate USB Hewlett-Packard:

ScanJet 5400C
ScanJet 5470C
ScanJet 5490C

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina principală a controlorului hp5400 http://hp5400backend.sourceforge.net/.

Acesta este un software ALPHA. Țineți la îndemână fișa scanerului și scoateți-l din priză, dacă capul de scanare se lovește la capătul zonei de scanare. Consultați și secțiunea ERORI.

Dacă dețineți un scaner, altul decât cele enumerate mai sus, care funcționează cu acest controlor, vă rugăm să ne anunțați acest lucru trimițându-ne numele exact al modelului de scaner și ID-urile furnizorului și dispozitivului USB (de exemplu, din /proc/bus/usb/devices, sane-find-scanner(1) sau syslog). Chiar dacă numele scanerului este doar puțin diferit de cel al modelelor menționate mai sus, vă rugăm să ne anunțați.

CONFIGURARE

Conținutul fișierului hp5400.conf este o listă de linii usb care conțin ID-urile fabricantului și produsului care corespund scanerelor USB. Fișierul poate conține, de asemenea, numele fișierelor de dispozitiv care corespund unui scaner HP 54XX. Liniile goale și liniile care încep cu un semn hash (#) sunt ignorate. Scanerele sunt detectate automat prin declarațiile usb vendor_id product_id care sunt deja incluse în hp5400.conf. „vendor_id” și „product_id” sunt numere hexazecimale care identifică scanerul. Dacă autodetecția nu funcționează, adăugați numele dispozitivului scanerului dumneavoastră în fișierul de configurare, de exemplu /dev/usb/scanner0.

FIȘIERE

/etc/sane.d/hp5400.conf
Fișierul de configurare al controlorului (a se vedea, de asemenea, descrierea SANE_CONFIG_DIR de mai jos).
/usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-hp5400.a
Biblioteca statică care implementează acest controlor.
/usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-hp5400.so
Biblioteca partajată care implementează acest controlor (prezentă pe sistemele care acceptă încărcare dinamică).

MEDIU

Această variabilă de mediu specifică lista de directoare care pot conține fișierul de configurare. Pe sistemele *NIX, directoarele sunt separate prin două puncte („:”), în cazul sistemelor OS/2, ele sunt separate prin punct și virgulă („;”). Dacă această variabilă nu este definită, fișierul de configurare este căutat în două directoare implicite: mai întâi, în directorul de lucru curent („.”) și apoi în /etc/sane.d. Dacă valoarea variabilei de mediu se termină cu caracterul separator de directoare, atunci directoarele implicite sunt căutate după directoarele specificate explicit. De exemplu, dacă se definește SANE_CONFIG_DIR la „/tmp/config:”, se vor căuta (în această ordine) directoarele tmp/config, . și /etc/sane.d.
Dacă biblioteca a fost compilată cu suportul de depanare activat, această variabilă de mediu controlează nivelul de depanare pentru acest controlor. Nivelurile mai mari de depanare cresc cantitatea de detalii informative a ieșirii.

Exemplu: export SANE_DEBUG_HP5400=4

CONSULTAȚI ȘI

sane(7), sane-usb(5), sane-find-scanner(1),
http://hp5400backend.sourceforge.net/

AUTOR

Martijn van Oosterhout <kleptog@svana.org>, Thomas Soumarmon <soumarmt@nerim.net>. Pagină de manual scrisă de Henning Meier-Geinitz <henning@meier-geinitz.de>.

ERORI

Scanarea este testată numai cu Linux/ix86/gcc. Fiți atenți atunci când testați pe alte sisteme de operare și mai ales pe platforme big-endian. Scanerul poate obține date greșite.

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost făcută de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă NICIO RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

13 iulie 2008