Scroll to navigation

sane-snapscan(5) SANE: „Scanner Access Now Easy” sane-snapscan(5)

NUME

sane-snapscan - controlorul SANE pentru scanerele plate AGFA SnapScan

DESCRIERE

Biblioteca sane-snapscan implementează un controlor SANE (Scanner Access Now Easy) care oferă acces la scanerele plate AGFA SnapScan. În prezent, următoarele scannere sunt acceptate de acest controlor: AGFA SnapScan 300, 310, 600 și 1236s, 1236u, 1212u, e20, e25, e40, e50, e60, Vuego 310s, Acer 300f, 310s, 610s, 610plus, Prisa 620s, Prisa 620u, Prisa 620ut, Prisa 640u, Prisa 640bu, Prisa 1240, Prisa 3300, Prisa 4300, Prisa 5300 și Guillemot Maxi Scan A4 Deluxe (SCSI) (cu rezultate diferite).

NUME DE DISPOZITIVE

Acest controlor așteaptă nume de dispozitive de forma:

special

Unde special este numele rutei pentru dispozitivul special care corespunde unui scaner SCSI. În cazul scanerelor SCSI, numele dispozitivului special trebuie să fie un dispozitiv SCSI generic sau o legătură simbolică către un astfel de dispozitiv. În Linux, un astfel de nume de dispozitiv poate fi /dev/sga sau /dev/sge, de exemplu. Pentru detalii, consultați sane-scsi(5).

Pentru scanerele USB, numele dispozitivului trebuie să conțină cuvântul cheie "usb", ca în /dev/usbscanner sau /dev/usb/scanner0. Pentru scanerele care au nevoie de o încărcare a firmware-ului înainte de scanare, adăugați o linie care începe cu „firmware” urmată de ruta complet calificată către fișierul firmware, de exemplu:

firmware /usr/share/sane/snapscan/firmware.bin

Pentru mai multe detalii, citiți http://snapscan.sourceforge.net.

CONFIGURARE

Conținutul fișierului snapscan.conf este o listă de nume de dispozitive care corespund scanerelor SnapScan. Liniile goale și liniile care încep cu un semn hash (#) sunt ignorate. Consultați sane-scsi(5) pentru detalii despre ceea ce constituie un nume de dispozitiv valid.

FIȘIERE

/etc/sane.d/snapscan.conf
Fișierul de configurare al controlorului (a se vedea, de asemenea, descrierea SANE_CONFIG_DIR de mai jos).
/usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-snapscan.a
Biblioteca statică care implementează acest controlor.
/usr/lib/x86_64-linux-gnu/sane/libsane-snapscan.so
Biblioteca partajată care implementează acest controlor (prezentă pe sistemele care acceptă încărcare dinamică).

MEDIU

Această variabilă de mediu specifică lista de directoare care pot conține fișierul de configurare. Pe sistemele *NIX, directoarele sunt separate prin două puncte („:”), în cazul sistemelor OS/2, ele sunt separate prin punct și virgulă („;”). Dacă această variabilă nu este definită, fișierul de configurare este căutat în două directoare implicite: mai întâi, în directorul de lucru curent („.”) și apoi în /etc/sane.d. Dacă valoarea variabilei de mediu se termină cu caracterul separator de directoare, atunci directoarele implicite sunt căutate după directoarele specificate explicit. De exemplu, dacă se definește SANE_CONFIG_DIR la „/tmp/config:”, se vor căuta (în această ordine) directoarele tmp/config, . și /etc/sane.d.
Dacă biblioteca a fost compilată cu suportul de depanare activat, această variabilă de mediu controlează nivelul de depanare pentru acest controlor. De exemplu, o valoare de 255 solicită imprimarea tuturor datelor de depanare. Nivelurile mai mici reduc volumul de informații.

ERORI

Pagina de manual nu oferă încă prea multe informații.

CONSULTAȚI ȘI

sane(7), sane-scsi(5),
http://sourceforge.net/projects/snapscan/ (noul sit web de dezvoltare)

AUTOR

Kevin Charter, Franck Schneider, Michel Roelofs, Emmanuel Blot, Mikko Tyolajarvi, David Mosberger-Tang, Wolfgang Goeller, Petter Reinholdtsen, Gary Plewa, Sebastien Sable, Oliver Schwartz și Mikael Magnusson.
Pagina de manual scrisă de Henning Meier-Geinitz (bazată în mare parte pe paginile web și pe codul sursă).

TRADUCERE

Traducerea în limba română a acestui manual a fost creată de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>

Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.

Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.

14 iulie 2008